chevron_right
Monitorul oficial local

AU FOST ADOPTATE MAI MULTE HOTĂRÂRI IMPORTANTE

Tanacsules1

În cadrul ședinței de astăzi, Consiliul Local al Municipiului Miercurea-Ciuc a luat decizii importante în mai multe domenii: educație, dezvoltare urbană, unități de cult, artă și siguranță.

 

Pe ordinea de zi s-au aflat atât decizii mult așteptate, cât și inițiative noi.

Cu privire la sistemul de educație al orașului, una din deciziile importante a fost preluarea în folosință gratuită a Centrului de zi „Angyalkert” pentru o perioadă de 25 de ani. Aceasta va permite începerea cursurilor de grădiniță în clădirea de pe strada Inimii, construită de Parohia Sfânta Cruce. Din această toamnă, patru grupe îi vor primi pe cei mai mici copii, grupele fiind, acestea fiind subordonate Grădiniței „Micul Prinț”. Tot în noua clădire își vor continua activitatea din toamnă alte trei grupe de la Grădinița „Micimackó”, care este în curs de reabilitare.

O altă decizie privind domeniul educațional a fost aprobarea continuării sprijinului acordat pentru programul de educație financiară realizat în parteneriat cu Fundația OTP Bank România.

În cadrul aceluiași ședințe au fost aprobate două PUZ-uri importante: unul pentru revitalizarea zonei industriale vestice, celălalt pentru dezvoltarea zonei Nagyrét.

De asemenea, s-a dat undă verde subvențiilor acordate pentru funcționarea unităților de cult. În baza acestei hotărâri pot fi virate fondurile de dezvoltare aprobate pentru  parohiile din localitate. O știre importante privind cultele este faptul că Ordinul – Ordo Sancti Pauli Primi Eremitae din Harghita-Băi predă orașului o autospecială de pompieri de mare capacitate, care poate fi folosită în stațiune în caz de urgență. Preluarea a fost acceptată astăzi și de către consiliu.

S-a decis și despre soarta parterului clădirii Liceului de Artă „Nagy István”: administrarea acestei părți de imobil a fost predat Muzeului Secuiesc din Ciuc. În viitor, aceste spații vor fi transformate în spații expoziționale și vor găzdui în special expoziții de artă contemporană.

Ne formalizăm relația de înfrățire de lungă durată cu Berehovo, Transcarpatia: cooperarea dintre cele două orașe s-a bazat până acum pe acorduri de înfrățire, iar odată cu finalizarea procedurii, vom putea oferi sprijin prietenilor noastre din Transcarpatia, chiar din bugetul municipiului.

În același timp, datorită modificării bugetului, proiectele câștigătoare din bugetarea participativă au fost trecute pe lista de investiții a Primăriei. În legătură cu acest aspect vom prezenta mai multe detalii săptămâna viitoare.

Tanacsules1