chevron_right
Monitorul oficial local

1212 / Șef serviciu

Direcția de asistență socială

Primăria Miercurea Ciuc organizează concurs în data de 12 decembrie 2022, ora 10.00 la sediul instituţiei din Piaţa Cetăţii, nr. 1 pentru ocuparea următorului post contractual pe perioadă nedeterminată:

 

  • șef serviciu la Serviciul social Adăpost de noapte – Direcția de asistență socială.

 

Condiţii specifice:

  • studii universitare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul Științe economice, juridice, administraţiei publice, management;
  • diplomă ai studiilor universitare de master în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţie sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
  • vechimea în specialitatea studiilor: 5 ani.

Anunţ / Bibliografie / Atribuţiile postului

Rezultatul selectării dosarelor

Rezultatul probei scrise

Rezultatul interviului

Rezultatul final al concursului