chevron_right
Monitorul oficial local

Eliberare aviz de oportunitate

Obținerea Avizului de Oportunitate

În conformitate cu Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanism cu modificările și completările ulterioare, Art.32
”(1)În cazul în care prin cererea pentru emiterea certificatului de urbanism se solicită o modificare de la prevederile documentațiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă sau dacă condițiile specifice ale amplasamentului ori natura obiectivelor de investiții o impun, autoritatea publică locală are dreptul ca, după caz, prin certificatul de urbanism:
a)să respingă în mod justificat cererea de modificare a prevederilor documentațiilor de urbanism aprobate;
b)să condiționeze autorizarea investiției de elaborarea și aprobarea de către autoritatea publică locală competentă a unui plan urbanistic zonal;
c)să condiționeze autorizarea investiției de aprobarea de către autoritatea publică competentă a unui plan urbanistic zonal, elaborat și finanțat prin grija persoanelor fizice și/sau juridice interesate, numai în baza unui aviz prealabil de oportunitate întocmit de structura specializată condusă de arhitectul-șef și aprobat, după caz, conform competenței:
- de primarul localității;
- de primarul general al municipiului București;
- de președintele consiliului județean, cu avizul prealabil al primarului localităților interesate, doar în cazul în care teritoriul reglementat implică cel puțin două unități administrativ-teritoriale;
d)să solicite elaborarea unui plan urbanistic de detaliu;
e)să permită întocmirea documentației tehnice pentru autorizația de construire, fără elaborarea unei documentații de urbanism, în situația construirii pe o parcelă în cadrul unui front preexistent, în care clădirile de pe parcelele adiacente au același regim de înălțime cu cel solicitat”


Eliberarea Avizului de Oportunitate

Solicitantul - orice persoană fizică sau juridică interesată este invitată să depună la emitent - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI MIERCUREA-CIUC – CENTRUL RELAȚII CU PUBLICUL – SERVICIUL DE URBANISM în vederea întocmirii Avizului de oportunitate, o documentație cuprinzând:

  • Formular tip, completat conform art. 1 din ORD. 223/26.02.2016 modificat și completat – Descarcă online sau în format tipărit;
  • Copie după Certificatul de urbanism nr. din emis de Primăria Municipiului Miercurea Ciuc;
  • Copie după dovada titlului asupra imobilului - teren și/sau construcții/extrasul de plan cadastral actualizat la zi și extrasul de carte funciară de informare actualizat la zi, nu mai vechi de 30 de zile, eliberat la cerere de către Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară Harghita prin pagina ANCPI
  • În original Studiul de oportunitate în 2 exemplare originale listate și în format digital (.pdf);
  • Copie după documentele de plată achitate la Direcția de Taxe și Impozite a municipiului Miercurea-Ciuc conform HCL nr.423 din 2022 - se achita 35 de lei;

 Studiul de oportunitate va cuprinde obligatoriu:

Piese scrise
- prezentarea investiției/operațiunii propuse;
- indicatorii propuși;
- modul de integrare a investiției/operațiunii propuse în zonă;
- prezentarea consecințelor economice și sociale la nivelul unității teritoriale de referință;
- categoriile de costuri ce vor fi suportate de investitorii privați și categoriile de costuri ce vor cădea în sarcina autorității publice locale.

 Piese desenate
- plan de încadrare în zonă;
- plan topografic/cadastral cu zona de studiu;
- conceptul propus – plan de situație cu prezentarea funcțiunilor, a vecinătăților, modul de asigurare a accesurilor și utilităților.

În vederea aprobării, documentația de P.U.Z. sau P.U.D. se va supune avizării tuturor instituțiilor și organismelor interesate prevăzute în Certificatul de Urbanism și se va întocmi conform Ghidului privind metodologia de elaborare și conținutul cadru al planului urbanistic zonal - indicativ: GM- 010- 2000 aprobat cu Ordinul M.L.P.A.T. Nr. 176/N/16- 08- 2000, respectiv Ghidului privind metodologia de elaborare și conținutul cadru al planului urbanistic de detaliu - indicativ: GM - 009- 2000 aprobat cu Ordinul M.L.P.A.T. nr. 37/N/08.06.2000, inclusiv cu consultarea populației.

Documentația prezentată, înregistrată la Registratura Primăriei, în vederea obținerii Avizului de Oportunitate va fi întocmită și semnată la fel ca și celelalte documentații de urbanism și amenajare a teritoriului de profesioniști calificați în domeniu prin licență sau studii postuniversitare de specialitate acreditate conform legii, precum și de alți profesioniști cu drept de semnătură (Ex. arh./ coordonator arh. înscriși în Registrul Urbaniștilor din România, ingineri de drumuri sau de instalații autorizați, etc.).

Pe suport de hârtie documente sus menționate pot fi depuse și ridicate, la biroul 6 situat la etajul II Centrului de relații cu publicul.


Plata taxei se poate realiza

  • la Centru relații cu Publicul, Str. Mihail Sadoveanu, nr.4;
  • online prin portalul GHISEUL.RO;
  • prin virament la Banca Trezorerie Miercurea-Ciuc în contul: RO11TREZ35121180250XXXXX, CF4245747


Termen de emitere

În curs de 30 de zile de la data procesului verbal al ședinței CTATU - Comisia tehnică de amenajarea teritoriului şi urbanism. Ședințele se desfășoară lunar în fiecare joi din penultima săptămână.

 

Bază legală

  • Legea nr. 50 /1991 republicată, actualizată privind autorizarea executării lucrărilor de construcții cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordin nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 50/1991 modificat și completat;
  • Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanism cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordin nr. 233/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul și de elaborare și actualizare a documentațiilor de urbanism cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice – republicat, cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordin nr. 3037/2020 pentru aprobarea procedurii privind notificarea prealabilă și emiterea acordului scris în cazul lucrărilor , în condițiile prevăzute de art. 11 alin. (2) și (4) din Legea nr. 50/1991 cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordin nr. 2797/2017 privind stabilirea tipurilor de intervenții asupra monumentelor istorice, a imobilelor din zone de protecție a acestora sau din zonele protejate care afectează în mică măsură substanța istorică și/sau sunt temporare și a condițiilor în care se pot emite avize fără consultarea CNMI respectiv CZMI cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordin nr. 2701 din 30 decembrie 2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare și consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului și de urbanism
  • Hotărârea Consiliului Local nr. 432 din 2022 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale în municipiul Miercurea-Ciuc pe anul 2023;
  • Reglementarea fațadelor din Ansamblul urban str. Petőfi Sándor – Márton Áron (Fosta G. Coșbuc);